Poveste

Servus, sunt Wanna!

Am creat Kokowa Chocolate pentru că mi-am dorit ca toată lumea să se bucure de cele mai bune boabe de cacao organice, venite din ferme sustenabile,de ciocolata bean-to-bar îndulcită cu zahăr din flori de cocos, dar și de unturi oleaginoase care au la bază bobul de cacao.

Fără regrete, remușcări sau sentimente de vinovăție. 

Rețetele pe care le-am dezvoltat sunt realizate doar din ingrediente 100% naturale și calitative. Nu numai că îți vor satisface pofta de ceva bun, dar îți vor aduce și o mulțime de beneficii nutriționale. 

De fiecare dată când mâncam ceva dulce, mă simțeam prost.

Majoritatea produselor pe bază de cacao pe care le găseam conțineau zahăr în exces. Chiar și cele care păreau naturale, aveau zahăr ascuns printre ingrediente. E de la sine înțeles că nu-mi doream să mă afiliez cu principalul inamic al sănătății așa că de fiecare dată mă simțeam vinovată că m-am lăsat purtată de poftele mele și că iar am atentat la dulapul cu dulciuri interzis.

Însă mi-am dat seama că se poate și altfel.

Povestind cu tot mai mulți prieteni, am realizat că deși foarte mulți eram conștienți de alimentele pe care le alegeam și de efectele lor asupra sănătății noastre, uneori aveam prea puține opțiuni de a alege ce consumăm. Căutarea oamenilor pentru produse mai bune și mai naturale era reală și tot mai frecventă. Așa că m-am hotărât să iau inițiativa în această direcție.

Oana in laborator

M-am decis să-mi îndeplinesc visul de mic copil și să-mi deschid propria "fabrică" de ciocolată.

Până la urmă, n-aveam nimic de pierdut dacă îmi luam mai în serios visul. Mereu am fost pasionată de ciocolată și de fapt, aveam o experiență de peste 6 ani în industria ciocolatei belgiene premium, lucrând atât în țară cât și în afara țării la o companie de renume mondial. 

Aici am căpătat încredere pe partea de management, vânzări și merchandising iar cu timpul am devenit mai curioasă în legătură cu tot ce înseamnă industria ciocolatei craft bean-to-bar (de la bobul de cacao la tabletă). 

Dar nu înainte să merg în Sud-Estul Asiei și să înțeleg procesul de producție bean-to-bar.

Înainte de întoarcerea definitivă acasă, în 2019, am decis să călătoresc în Sud-Estul Asiei și să vizitez țările producătoare de boabe de cacao (Sri Lanka, Bali, Vietnam) pentru a mă documenta și a afla mai multe despre transformarea fructului de cacao în ciocolată. 

Cred că a fost cea mai frumoasă experiență de până acum, mai ales că am avut ocazia să descopăr ciocolaterii cu produse inovative și recunoscute pe plan mondial.

În cele din urmă am pus bazele Kokowa și am creat primele rețete din boabe de cacao în 2021.

Fiind născută și crescută în Transilvania, am vrut să mă întorc în orașul natal, Sfântu-Gheorghe, și să deschid un business sustenabil care să suplinească o nevoie existentă: cea a produselor naturale pe bază de cacao. 

Odată cu pandemia, a venit și curajul de a începe. Am creat prima rețetă de unt de arahide cu boabe de cacao, îndulcit cu smochine și curmale, și mi-am întrebat prietenii de pe Instagram dacă ar vrea să încerce un borcan. 

Rezultatul?

Un număr impresionant de prieteni au zis da! 

70 de oameni s-au înscris pe lista de așteptare iar cererea mare m-a suprins și m-a motivat să continui. 

De atunci, am crescut, am învățat și am experimentat. 

Pentru ca astăzi să ajung să fac ceea ce-mi place: să creez produse naturale pe bază de cacao organică, gustoase, și mai ales sănătoase.

Produse pe care să le mănânci și să te simți cu adevărat bine. Produse care îți dau energie, care îți pot susține un stil de viață activ și care îți sprijină organismul, fiind potrivite chiar și pentru alimentația copiilor.

Abonează-te la newsletterul meu și primește 15% REDUCERE pentru o comandă

Adresa de e-mail va fi folosită conform Politicii de confidențialitate.

Coș
Autentificare

Nu ai un cont încă?

Facebook Instagram WhatsApp WhatsApp
Începe să tastezi pentru a vedea produsele pe care le cauți.
Magazin
0 items Coș
Contul meu

Înscrie-te aici și obține
10% REDUCERE
la prima comandă

+ oferte exclusive și fii primul care află despre cele mai noi produse ale noastre!